Muzică / Music
Rubrica / Box: Portrete de muzicieni români / Portraits of romanian musicians
2013.03.31. Duminică / Sunday Cluj - Napoca
Autor / Author: Luminiţa Gorea
Lect.univ. Dr. Universitatea din Oradea - Facultatea de Arte
http://almanah-euterpe.blogspot.ro/2010/10/index-gorea-luminita.html
Nicolae Filimon: critic muzical, folclorist și flautist
Nicolae Filimon: musical critic, folklorist and flutist
Nicolae Filimon
critic muzical, folclorist și flautist
Nicolae Filimon: musical
critic, folklorist and flutist
Luminiţa Gorea
Abstract:
This paper aims to paint the complex
personality of the musical and literary critic, the great folklorist and
flutist, Nicolae Filimon. Even though, he is known to be highly emblematic for
the Romanian literature, due to his contribution to the music sphere he could
also be considered one of the main representatives of the 19th
century musical art, alongside with great names, such as Anton Pann, Ioan
Andrei Wachmann, Alexandru Flechtenmacher, Teodor T. Burada, Eduard Caudella,
George Breazul and many others. As such, we will highlight various less known
aspects in relation to his activity in the music domain.
Keywords:
Nicolae Filimon, critic, literary, musical,
flutist, folklorist |
| Nicolae Filimon |
Numele lui Nicolae Filimon e indiscutabil
asociat, de regulă, cu numele romanului Ciocoii
vechi și noi, sau cu nume de rezonanță din istoria literaturii române, ca
de pildă cu cel al lui Mihail Kogălniceanu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri,
Alecu Russo, Anton Pann și mai puțin cu cele ale lui Iacob Mureșianu sau
Ciprian Porumbescu, contemporani ai săi. Aceasta se datorează luminii în care a
fost pusă personalitatea sa, prin aportul adus în literatura românească cu
romanul mai sus amintit, considerat ca fiind primul roman realist românesc[1], în care creează prin Dinu
Păturică o tipologie de erou specifică societății din acea vreme.
Privind în ansamblu contextul socio-istoric în
care a trăit Nicolae Filimon, putem cu ușurință constata că de-a lungul
întregii vieți a desfășurat o activitate multilaterală și constantă integrată
mișcării general patriotice de afirmare a demnității naționale. Această mișcare
având o arie largă de manifestare, nu numai în domeniul literaturii, ci al
tuturor artelor, și activitatea acestuia a cuprins atât sfera literară cât și
pe cea muzicală. Sub imboldul lui Mihail Kogălniceanu din programul revistei Dacia literară, pentru crearea unei
literaturi de specific național inspirată din istorie, natură și folclor,
preluată din estetica romantică europeană, recomandare ce se va regăsi nu doar
în operele pașoptiștilor, iar în special punctul referitor la modelul pe care
istoria îl poate furniza contemporanilor se va regăsi în operele literare Alexandru
Lăpușneanul, de C. Negruzzi, face parte dintr-un întreg ciclu de Fragmente
istorice în proză, sau în poemele eroice create de Vasile Alecsandri, ca Dan,
căpitan de plai[2].
În muzică remarcăm aceleași idealuri, creația muzicală românească urmează
aceleași tendințe specifice, ea reflectă evenimentele epocii, având întipărite
trăsăturile de originalitate și de specific național impuse de avântul mișcării
revoluționare din prima jumătate a secolului XIX.
Ca reprezentant al criticii muzicale
românești, Filimon a preluat aceste deziderate de la Kogălniceanu, militând în
favoarea lor și evidențiind necesitatea creării unei muzici cu specific
național, care să reflecte realitatea din mediul social al vremii, să se
inspire din folclorul național, stabilind elementele specifice ale acestuia,
iar cei care fac critica să fie bine instruiți în domeniu.
A susținut înfăptuirea unei arte realiste
erijându-se într-un exemplu pentru contemporanii săi, prin însuși romanul care
i-a adus renumele, Ciocoii vechi și noi, dar
în același timp, prin cronicile sale muzicale stimulând și direcționând
activitatea compozitorilor și a interpreților, formând și totodată educând
publicul[3] spre o muzică cu specific
național. Această orientare națională a fost dictată de dorința intelectualilor
români de a se alinia la mișcarea artistică de la nivel European, care
marchează la sfârșitul secolului al XIX-lea dezvoltarea specificului național
în muzică și apariția Școlilor Naționale Muzicale. Și dacă până la acea vreme
arta muzicală românească a evoluat într-un ritm propriu în interiorul perimetrului
țării, odată cu această mișcare revoluționară, ea a cunoscut o amploare
deosebită, luând un adevărat avânt care a propulsat-o dincolo de granițele
țării în anii care au urmat. Iar dacă în istoria muzicii românești din acea
perioadă sunt înscrise nume de muzicieni străini veniți și stabiliți la noi în
țară (vezi: Francisc Serafin Caudella, Franҫois Roujițki, Ioan Andrei Wachmann,
Ludovic Wiest ș.a.)[4],
după aceea asistăm la o profundă schimbare în domeniul muzical, prin înscrierea
în istoria muzicii universale, europene, a unor nume românești de răsunet
mondial, care și-au adus aportul la dezvoltarea acestei arte, cum este cel al
lui George Enescu, și urmașii săi (până în zilele noastre). Aceasta s-a
datorat, credem, formației intelectualilor pașoptiști, care au decis să
promoveze ideea unității și continuității elementelor de cultură și
evidențierea specificului național în operele de artă. Având în vedere formația
sa de intelectual, și activitatea sa de-a lungul anilor, putem să îl considerăm
și pe Nicolae Filimon, ca unul dintre acești militanți. Iar în ceea ce privește
activitatea sa în domeniul criticii muzicale, aceasta are la bază o educație
temeinică, ale cărei începuturi le regăsim încă din copilărie. Fiu de preot,
Nicolae (6 septembrie 1819, Bucureşti - 19 martie 1865, Bucureşti) a fost al
treilea din cei cinci copii ai Mariei și al lui Mihai Filimon, pe acea vreme
protopop la biserica Enei din București. Datorită contextului familial, a venit
în contact de timpuriu cu muzica bisericească, dar acest lucru l-a și ajutat,
permițându-i accesul la învățătură, pentru început la şcoala din chiliile
bisericii, apoi sub oblăduirea marelui logofăt Scarlat Bărcănescu şi a
clucerului Eftimie Răsuceanu[5]. Mai apoi, a început
studiul muzicii fiind la început cântăreţ „ajutor” (1829), apoi cântăreţ
„absolut” (1842) şi epitrop (1852) al bisericii unde slujise tatăl său până în
1830, când acesta a murit de holeră. În anii 1829, 1841, 1842, 1846 îl găsim ca
și cântăreț la biserica Enei, iar în anul 1852 obține funcția de epitrop la
această biserică, funcție pe care o va păstra până la moarte.
Iată un portret al său, făcut de Ghica într-o
perioadă când intrase în cercul cântăreților de biserică (Anton Pann,
Marin Serghiescu
Naționalu): "un copilandru nalt, rumen, sprintenel, cu plete de țârcovnic"[6]
Studiile muzicale fac parte integrantă din
viața sa. Având în vedere că biserica Enei se afla vis-à-vis de Teatrul
Național, cu siguranță că acest lucru a constituit o facilitate, sau poate un
imbold, pentru tânărul dornic de cunoaștere și de informare, care a început să
frcventeze cu asiduitate spectacolele ce aveau loc pe scena acestei instituții.
“Figură pitorească, la tinereţe aflat în compania unor boemi bucureşteni de
felul lui Anton Pann, Filimon se străduia, cu hărnicie şi inteligenţă, să-şi
chivernisească învăţătura, să-şi extindă lecturile. Ştia limba greacă, învaţă
italiana, deprinde câte puţin şi limba franceză. Îndemnurile îi veneau în
principal din dorinţa de a nu fi un intrus în lumea scenei, pe care o frecventa
cu asiduitate. Aceasta este experienţa capitală a vieţii lui Filimon şi
implicit a biografiei lui literare. Urmărind aproape toate reprezentaţiile
operei italiene din Bucureşti, precum şi alte spectacole, publică, începând din
1857, numeroase cronici şi foiletoane muzicale şi dramatice, scrise cu patos şi
nu lipsite de consistenţă, în „Naţionalul”, „Revista Carpaţilor”,
„Independinţa”, „Ţeranul român”, „Tribuna română” din Iaşi, „Dâmboviţa” şi
„Buciumul”. Fiind binecunoscută activitatea literară a acestuia, în contextual
de față, ne-am propus să prezentăm activitatea sa muzicală. Enumerăm mai jos,
așadar, lucrările sale din domeniul muzical, după cum urmează:
În domeniul
muzicologiei:
-
Schiţe trase din viaţa şi
scrierile musicale ale celebrului maestru G. Verdi,
în „Naţionalul”, nr. 17, 3 februarie 1858 şi nr. 20, 13 februarie
1858, Bucureşti;
-
Despre începuturile operii
musicale, progresul şi perfecţiunea în care a ajuns
în timpul de astăzi, în „Naţionalul”, nr. 28, 13 martie 1858,
nr. 31, 24 martie 1858, nr. 33, 3 aprilie 1858, Bucureşti;
-
Schiţă din viaţa şi scrierile
celebrului maestru Donizetti, în „Naţionalul”
nr. 36, Bucureşti, 14 aprilie 1858;
-
Schiţă biografică asupra
maestrului Bellini şi a operilor sale, în
„Naţionalul” nr. 39, Bucureşti, 24 aprilie 1858;
-
Schiţă biografică asupra
celebrului violonist Paganini, în „Naţionalul”
nr. 44, 12 mai 1858, nr. 54, 16 iunie 1858 şi nr. 56, iunie 1858,
Bucureşti.
În domeniul
criticii muzicale:
-
Nicolae Filimon. Opere alese, vol. I-II, ediţie, glosar şi bibliografie
de George Baiculescu, Bucureşti; idem în Nicolae Filimon. Scrieri
alese, ediţie îngrijită, note şi prefaţă de Domnica Stoicescu, Bucureşti,
1958; idem în Nicolae Filimon. Opere, vol. II, Colecţia
„Scriitori români”, ediţie îngrijită, note, glosar şi bibliografie de Mircea
Anghelescu, Bucureşti, 1978.
Traduceri:
-
Nabucodonosoru, operă lirică în
4 acte tradusă de N. Filimon şi I.G. Valentineanu, musika de Verdi, Bucureşti,
1859.
În domeniul folclorului:
-
Jocul bănăţean, în „Naţionalul” nr. 88, 12 octombrie 1858;
-
Lăutarii şi compoziţiunile lor, în „Buciumul” nr. 311, Bucureşti, 21 noiembrie / 3
decembrie 1864.[7]
Pentru Filimon, al cărui gust a fost educat la
şcoala operei italiene (a şi tradus, în 1859, împreună cu I.G. Valentineanu,
libretul operei Nabucodonosor de Verdi, a se vedea mai sus), muzica are,
în primul rând, un rol educativ.”[8] Dar acest lucru va face ca
mai târziu, cronicile sale muzicale să fie apreciate în special datorită
cunoștințelor sale despre muzică și formației sale ca muzician.
Relatările despre biografia sa menționează că
a fost unul din elevii Şcolii de muzică vocală şi instrumentală - înfiinţată la
23 martie 1835 în Bucureşti, iar până să ajungă cronicar muzical, a fost mai
întâi, flautist. A studiat flautul cu profesorul Ferlendis[9] (Ion
Andrei Wachmann) şi teoria muzicii cu Ludwig Wiest, două din numele de răsunet
ale istoriei muzicii românești a secolului XIX. Acesta din urmă îl va ajuta să
ocupe după 1842 postul de flautist în formaţia Operei Italiene din Bucureşti,
ceea ce se va reflecta în munca sa de cronicar de mai târziu, când vor apărea o
serie de cronici despre Teatrul Italian, respectiv despre reprezentațiile și
muzica marilor maeștri ai muzicii italiene (Bellini, Donizetti, Verdi).
În această perioadă, între anii 1836-1840 a
frecventat în paralel cursurile colegiului Sf. Sava şi ale Şcolii de muzică
vocală şi instrumentală, înscrierea la flaut fiindu-i înlesnită de Ludwig
Wiest, violonist arhicunoscut al secolului XIX[10] al cărui elev a fost[11]. De menţionat că flautul
ocupa un loc de frunte între materiile de studii ale Şcolii de muzică vocală şi
instrumentală. În 1840 şi-a încheiat studiile muzicale la această şcoală, după
1841 urmând o scurtă carieră de profesor (până în 1842), din 1845 începându-şi
cariera de instrumentist, iar din 1857 debutând ca şi critic muzical.
Activitatea de cronicar muzical și dramatic începută la ziarul Naționalul în decembrie 1857, va dura
până în decembrie 1860, iar din 1861 își va începe colaborarea de critic
muzical la Independința, ce va dura
până în luna octombrie a aceluiași an.
Primul flautist al Operei Italiene, Michael
Folz, al cărui viitor discipol va fi Nicolae Filimon, s-a numărat printre
virtuozii acestei orchestre. Cu acesta, Nicolae Filimon şi-a aprofundat
studiile o perioadă destul de îndelungată.[12]
Pentru viața și opera scriitorului portretul
pe care i-l face Ion Ghica într-una din Scrisorile sale are o
însemnătate deosebită: „Acei
care l-au cunoscut pierdeau un amic sincer, leal, îndatoritor, totdeauna vesel
și voios, totdeauna mulțămit cu puținul ce câștiga prin munca și talentul său;
caracter independent, nu s-a căciulit niciodată la nimeni; ura și disprețuia
lipsa de demnitate și lingușirea; modest până a roși când auzea laude pentru
scrierile lui, n-a bănuit niciodată că era un scriitor de mare talent.
Literatura a pierdut în el pe unul din luceferii săi”.[13]
Concluzii:
Fiind binecunoscută activitatea sa de scriitor și
publicist, dar mai ales renumele în cadrul istoriei literaturii române,
datorită aportului său la crearea primului roman realist românesc și
îmbogățirea patrimoniului literar cu noi capodopere, din cele prezentate mai
sus, reiese o altă latură a activității sale, cea muzicală. Aceasta scoate în
evidență nu doar aportul adus prin cronicile muzicale elaborate, ci și multiple
aspecte legate de preocupările și educația muzicală a lui Nicolae Filimon,
dovedind strânsa legătură și interdependența acestora în contextual
evenimentelor ce țin de biografia sa. Se creează astfel nu doar o completare a
biografiei, ci și o reîntregire a portretului complex al său, din care reies
anumite trăsături ale personalității sale, cum ar fi: dorința de cunoaștere, de
instruire și documentare, dar și talentul artistic, pasiunea pentru muzică,
dăruirea pentru semeni, dar mai ales capacitatea sa, remarcabilă în două
domenii artistice diferite, din a căror îngemănare s-a născut primul roman
realist românesc dar și întemeietorul criticii muzicale din România. Am ținut
să subliniem aceste aspecte ale vieții și activității lui Nicolae Filimon,
datorită importanței ce considerăm că ar trebui acordată acestei complexe
personalități a muzicii românești a secolului XIX.
Încheiem cu o afirmație făcută de însuși
autor, în anul 1858, care reflectă pe deplin concepțiile și modul său de viață:
”Criticul, fie teatral sau de orice altă specialitate, trebuie mai întâi de
toate să fie bine inițiat în specialitatea sa, să studieze cu profunditate
subiectul ce voiește a critica și în expunerea criticii ce face să arate
adevărul, fără parțialitate sau pasiune”.[14]
Bibliografie:
*** Dacia literară -
Programul Daciei literare [Online] // Wikipedia - Enciclopedia
liberă. - 03 25, 2013. -
http://ro.wikipedia.org/wiki/Dacia_literar%C4%83_-_Programul_Daciei_literare.
*** Nicolae Filimon [Online] // crispedia. -
03 31, 2013. - http://www.crispedia.ro/Nicolae_Filimon.
*** Nicolae Filimon [Online] // Wikipedia -
Enciclopedia liberă. - 03 25, 2013. -
http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Filimon.
Brâncuşi Petre Istoria muzicii româneşti - compendiu [Book]. -
Bucureşti : Editura Muzicală, 1969.
Cosma Octavian Lazăr Hronicul muzicii româneşti
[Book]. - Bucureşti : Editura Muzicală, 1973-1988. - Vols. I -
VIII.
Cosma Octavian Lazăr Universul muzicii româneşti
[Book]. - Bucureşti : Editura Muzicală, 1995.
Cosma Viorel Muzicieni din România - lexicon bio-bibliografic
[Book]. - Bucureşti : Editura Muzicală, 2004. - Vols. I-VIII.
Cosma Viorel Nicolae Filimon - critic muzical şi folclorist
[Book]. - Bucureşti : Editura Muzicală, 1966.
Ghenea Cristian C. Din trecutul culturii
muzicale româneşti [Book]. - Bucureşti : Editura Muzicală, 1965.
Vancea Zeno Creaţia muzicallă românească, sec. XIX-XX
[Book]. - Bucureşti : Editura Muzicală, 1978. - Vols. I-II.
[1] (*** p. http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Filimon)
[2] (*** pg.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Dacia_literar%C4%83_-_Programul_Daciei_literare)
[3] (Brâncuşi, 1969 p. 150)
[4] (Brâncuşi, 1969 p. 91)
[5] (*** p. http://www.crispedia.ro/Nicolae_Filimon)
[6] (*** p. http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Filimon)
[7] (*** p.
http://www.crispedia.ro/Nicolae_Filimon)
[8] (*** p.
http://www.crispedia.ro/Nicolae_Filimon)
[9] (Cosma,
1966 p. 89)
[10] (Ghenea, 1965 p. 138)
[11] (Ghenea, 1965 p. 168)
[12] (Cosma,
1966 p. 25)
[13] (*** p.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Filimon)
[14] (Brâncuşi, 1969 p. 150)
