Muzică / Music
Rubrica / Box: Articole - Studii / Articles –
Studies
2014.05.30. Vineri / Friday Oradea
Sesiunea de comunicări științifice a
Facultății de Arte - Universitatea din Oradea
Autor / Author: Ciuperiu Tudor
Asist.univ. Drd. Universitatea din Oradea -
Facultatea de Arte
Redactor / Editor: Anca Spătar
Lect.univ. Dr. Universitatea din Oradea -
Facultatea de Arte
PARADIGME INTERDISCIPLINARE ÎN CERCETAREA CONTEMPORANĂ
A CULTURII VIZUAL-AUDITIVE
Introducere
Asistăm
la conturarea, din ce în ce mai pronunțată, a unor linii de investigare ce își
propun apropierea celor două vaste domenii: vizual și auditiv, încercând nu
atât să șteargă granița, cât mai degrabă să pună sub semnul întrebării
legitimitatea unei totale diferențieri între ele. Fondul demersurilor se
pliază, astfel, tendințelor unei societăți tehnologizate, în care fuziunea și
complementaritatea sunt în maximă expansiune și, chiar dacă riscurile unor
astfel de abordări există – în sensul uniformizării nefavorabile prin care s-ar
pierde specificitatea și substanța primordială ce aparțin fiecăruia –,
câștigurile survenite în urma acestor abordări sunt considerabile, cel puțin
prin noile perspective propuse, care generează ample deschideri, lărgesc orizontul
cunoașterii și facilitează aprofundarea actului artistic. Bunăoară, este ușor
de înțeles că o asemenea angajare impune o primă condiție sine qua non și anume: stăpânirea temeinică a domeniilor propuse
spre investigări inter sau transdisciplinare.
Astfel,
încercând să surprindă aspecte legate de prioritate, influență, corespondență
sau chiar posibilitatea coexistenței într-un singur vehicul de fond – capabil
să prezinte în mod evident și / sau sugestiv, în simultaneitate, fațetele
specifice și particulare ale domeniilor – atât artiști cât și savanți,
acoperind toate sferele de manifestare (științifică, teoretică și practică), s-au
dedicat explorărilor unei intersecții, în care cele două simțuri – auzul și
văzul – se întâlnesc.
Investigări contemporane
Într-o recenzie[1] intitulată în mod sugestiv
și polisemantic „State of
Play: Visual Culture and Music” (Starea de fapt / a
lucrărilor: Cultura Vizuală și Muzica), autorul Simon
Shaw-Miller[2]
prezintă trei volume recent publicate, subliniind că apariția lor „oferă
posibilitatea de a revizui ceea ce, acum, putem cu încredere numi ca fiind un
adevărat domeniu de cercetare: cultura muzicală și vizuală”[3].
Poate că n-a ajuns la maturitate, continuă autorul, dar efervescența este
prezentă, remarcându-se eforturile și cercetările provocatoare, pline de viață
ale multor savanți din întreaga lume.
Astfel, cele trei cărți luate în discuție
aparțin autorilor: Peter Vergo[4],
Charlotte de Mille[5] și
Peter Dayan[6], cu
toții cercetători dedicați, pasionați și cu experiență. Spre exemplu, Peter
Vergo cercetează relația muzicii cu artele vizuale de peste treizeci de ani,
fiind una din primele voci în domeniu și având numeroase cărți de referință, a
căror titlu atestă continua preocuparea a sa[7].
Asemenea lui este și Peter Dayan, cu o activitate de peste douăzeci de ani
într-un domeniu care studiază relația Cuvânt-Muzică[8].
Până și autorul acestei recenzii aduce numeroase contribuții în domeniu,
dobândind dreptul de a descrie fiecare volum în parte sau de a le aborda
critic, împreună, în strânsă legătură unul cu celălalt atât la nivelul
consensurilor cât mai ales referitor la divergențele de opinie.
În cele ce urmează, voi
prezenta succint tematicile abordate ale autorilor, având ca scop
familiarizarea cu opticile de abordare ale domeniului și cu autorii ce se dedică
acestei sfere de cunoaștere.
Volumul lui Charlotte de
Mille tratează
modernitatea
și oferă o imagine complexă a domeniului, cuprinzând o selecție de eseuri – extrase
din Congresul Asociației Muzicale Regale din Martie 2008 – prin care sunt
schițate principalele metode de abordare și subiectele investigate.
Prima parte dezbate estetica germană, prin mult-neînțelesul concept al lui
Wagner: Gesamtkunstwerk (însemnând:
operă de artă totală, ideală, universală, sinteza artelor), alăturându-se prin
alte articole și conceptul sinestezia.
Aria se extinde prin subiecte ce au ca tematică: muzica și designul de carte în
Secesiunea vieneză: Music, Modernism and
the Vienna Secession: Musical Form in Ver
Sacrum (1898-1903) – autoare Diane V.
Silverthorne,
compararea interesului compozițional a lui Richard Strauss cu arta lui Arnold
Böcklin în contextul naționalismului german (autor Spyros Petritakis) sau sinestezia în contextul
a trei artiști ruși – Nikolai Kulbin, Wassily Kandinsky și compozitorul Mykhail
Matyushin: Seeing Sound – Hearing Colour:
The Synaesthetic Experience in Russian Avant-Garde Art (autoare Isabel
Wünsche).
Alte
subiecte se dezvoltă pe diferite ramuri, având tematici ca: ideile wagneriene
și evocarea sunetului în peisajul lui Courbet - Courbet, Wagner and the Total Work of Art (autor James H. Rubin)
sau estetica vagului: Invoking the
Language of the Musical Vague in the Art and Critical Reception of Henri
Fantin-Latour (autoare Corrine Chong).
În
fine, legături între filmele abstracte animate timpurii și tablourile lui
Stuart Davis, jazz-ul și politica de stânga în Noua Învoială a Americii,
relația Fluxus-La Mont Young-Zen și relația Xenakis - Le Corbusier - Pavilionul
Philips - importanța desenului, graficii și elementelor matematice din
partitura muzicală:
Malcolm
Cook - Visual Music in Film, 1921-1924:
Richter, Eggeling, Ruttman
Jody
Patterson - “It don’t mean a thing…”:
Jazz, Modernism, and Murals in New
Deal New York
Melissa
Warak - Zen and the Art of La Monte Young
Olga
Touloumi - Formalising the Stochastic
Cloud: Xenakis and his Machine for
Drawing Music
Peter Dayan, prin
studiile de caz efectuate, stârnește o ambiție
teoretică de ansamblu care ar putea indica înspre ce se îndreaptă acest
domeniu. În contrast cu celelalte două voulme, la el se remarcă încercări de a
găsi coincidențe ideologice și diferite construcții de conexiuni
interdisciplinare. Studiile de caz sunt alese cu grijă, formând situații
complementare. Ele conțin doi pictori, doi compozitori și doi poeți (James Abbot McNeill Whistler, Erik Satie,
Guillaume Apollinaire, Georges Braque, Francis Ponge și Igor Stravinsky). Abordarea se face
dintr-o perspectivă estetică și, în opinia lui Shaw-Miller, multe din punctele
de pornire a investigațiilor corespund, ca principii, cu ale altor cercetători
(Daniel Albright – estetica interart), dar concluziile sunt cu totul noi și
revigorante.
Mai întâi, autorul
încearcă să stabilească un set de legi, pe care apoi să își structureze
argumentul. Legile, cinci la număr, sunt rezumate astfel:
1.
Opera de artă ar trebui
considerată ca fiind o nouă realitate, un obiect, în loc de vehicul al
expresiei subiective (Shaw-Miller remarcă o corespondență între acest punct de
vedere și „moartea autorului” a lui Barthes).
2.
Relația între oricare
două forme de artă este întotdeauna, în ultimă instanță, incalculabilă.
3.
Toată arta este universală
și non-rațională și poate să fie doar trăită (experimentată) și afirmată, mai
degrabă decât explicată în orice fel obiectiv.
4.
Toate obiectele de artă
sunt unice. Această unicitate este garanția lucrării că nu poate fi în ultimă
instanță definită (ca în 3).
5.
Singura modalitate de a
exprima cu adevărat relațiile dintre media este de a descrie un mediu în
termenii unui altul (precum în titlul cărții)
În privința acestor legi,
Shaw-Miller își expune punctul diferit de vedere, în special asupra legii a
doua, argumentând că nu e convins de aplicabilitatea lor în toate situațiile,
legate de ceea ce s-ar putea numi estetica interart, și menționează că
înțelege felul parțial în care Dayan utilizează termenul. Aplicabilitatea legii
numărul doi va depinde de natura exactă a interacțiunii și poate apărea în
cazul unui nivel tehnic, spre exemplu în interesul manifestat de Paul Klee
asupra ritmurilor aditive și contrapunct. Sub alt aspect, „[…] în interiorul ideii
esteticii interart, există variate și competitive noțiuni despre modul în care
contactul dintre arte s-ar putea manifesta. Rolul jucat de conceptele
concurente ca inter-, trans- și multi-media sau disciplinaritate oferă
posibilitatea de a privi mulți artiști între parantezele lui Wagner și Cage (și
nu numai), relaționând arta lor, într-un mod provocator, la condiția unei alte
arte. Într-adevăr, condițiile ontologice ale ’artelor’ sunt de mult ori în curs
de negociere. Nu e întotdeauna clar și nici nu se convine asupra locului în
care se oprește mediul unei forme de artă și de unde începe altul. Acest aspect
ne apropie de noțiunea lui Dick Higgins Intermedia și în toate cazurile
este util a pune întrebări detaliate despre natura specifică a interacțiunii
artistice și mediale.”[9]
Revenind la principalul
argument, împărtășit și de Shaw-Miller, el se prezintă astfel: „de la sfârșitul
secolului al XIX-lea și până la mijlocul secolului XX, s-a stabilit un principiu
estetic intermedial prin care valoarea artistică trebuia căutată, nu în logica
formală al unui mediu unic, ci prin valoarea transpusă al unui alt mediu. Prin
urmare, arta (n.a. plastică) e judecată ca muzică, muzica e judecată ca poezie
și poezia ca artă (n.a. plastică). Aici, problema cheie este faptul că muzica,
poezia și arta trebuie înțelese ca aspirații, separate de către manifestări
specifice. Astfel, nu se pune problema ca o anume operă de artă (n.a. plastică)
să fie judecată ca și cum ar ‘ilustra’ o anume lucrare muzicală. Mai degrabă
pictura, ca artă, aspiră la condiția sau starea de muzică. Evident, acesta nu e
un argument original, dar se desprinde de dinamica lui Walter Pater prin natura
circulară a acestui câmp de referințe. Și-atunci arta (n.a. plastică) nu
trebuie împământată în muzică, ci mai degrabă muzica alunecă apoi în aspirația
poeticii, care pe urmă modulează până la valoarea imagismului.”[10]
Această deplasare
constantă, continuă Shaw-Miller, reprezintă un dispozitiv subtil pentru
discutarea problemelor de valoare, în special în capitolul conclusiv a lui
Dayan, unde revine estetica interart, împreună cu un interes reînnoit asupra
„frumuseții” din arta contemporană a lui Richard Wright și Pierre Soulages.
Dayan scrie: „Intermedialist-ul și criticul [academic] sunt de
acord că nu avem acces la legile universale ale artei. Diferența constă în
faptul că criticul [și academicul] concluzionează din asta că e posibil ca
acele legi să nu existe și, cel puțin, nu pot forma un obiect adecvat unei
cercetări; în timp ce intermedialist-ul ajunge la concluzia că acestea definesc
un tărâm dincolo de posibilitățile de cuprindere ale criticului și, tocmai din
acest motiv, ele reprezintă singurul obiect adecvat unei cercetări.”[11]
În ce privește relația
picturii cu muzica, Shaw-Miller îl citează pe Goethe care, într-o conversație
cu asistentul său Riemer (din 19 Mai 1807), a subliniat lipsa unei teorii
fundamentale în pictură: „De mult timp îi lipsește picturii cunoștința despre
orice fel de Generalbass; îi lipsește orice teorie acceptată așa cum există în
muzică.”[12] Generalbass
este mai bine cunoscut prin expresia Basso continuo, reprezentând o
metodă de realizare a armoniei bazată numai pe notele din bas, acompaniate de
numere care indică ce acorduri trebuie cântate (se mai folosește expresia bas
figurat sau cifrat). Relevanța, spune Shaw-Miller, constă în faptul că regulile
de realizare a continuo-ului sunt suficient de larg înțelese pentru a
permite unui interpret priceput să construiască armonia dintr-o partidă de bas
nefigurat. Remarca lui Goethe se referă la lipsa unei teorii armonice
fundamentale, intuitiv simțită dar obiectiv înțeleasă. Acest aspect a fost
ulterior preluat de către Kandinsky și a fost văzut ca pledoarie pentru o
teorie artistică cuprinzătoare (pentru abstractizare în artă), bazându-se pe
modelul teoriei muzicii (cea mai abstractă dintre artele frumoase).
Al treilea autor, Peter
Vergo, dezvăluie în volumul său o continuare în spiritul studiilor precedente, apărute
sub titlul: That Divine
Order: Music and the Visual Arts from Antiquity to the Eighteenth Century[13]. În acel
volum, atenția e focusată pe relația ordinii matematice și muzică, înfățișând
armonia ca paradigmă ce ar putea fi adoptată de către artiști care pretind o
valoare pentru propria lor artă, valoare ce unii ar putea considera că, altfel,
ar lipsi.
Subiectele din paginile noului volum includ
observații despre tablouri care aspiră la principii muzicale sau, la polul
opus, aspecte specifice teoriei muzicii puse în legătură cu aspirațiile
picturale. Apoi, relația dintre liniște și zgomot (J.Cage-4’33’’), Shaw-Miller sugerând o posibilă
deschidere înspre ontologia muzicală (prin concepte precum absență sonoră și
fapte, liniște și indeterminare, aspirație etc.), continuând cu tehnologie și
media, relația dintre natură statică, trompe l’oeil și subiecte muzicale care invocă atingerea (cubism – Picasso,
Braque, Gris) sau relația conținut-subiect în cubismul sintetic din perspectiva
muzicii și teoriile modernismului (Clement Greenberg) în contextul mixturii media.
Un
exemplu Antic
Este o certitudine faptul că de-a
lungul timpului, principiile inter-, multi- sau transdiciplinarității au
existat și au funcționat, chiar dacă nu în sensurile întrebuințate de către
noi, astăzi. Istoria ne prezintă cum, în toate domeniile au existat minți
strălucite care au contribuit la dezvoltarea cunoașterii, acoperind toate
sferele: științifice, ideologice, teoretice, practice, artistice sau, pe scurt,
ale expresiei (de orice natură).
Marcus
Vitruvius Pollio[14]
Tratatul său de arhitectură reprezintă o mărturie
incontestabilă a condițiilor ce se impuneau profesiei de arhitect. Pentru a
putea aspira la această profesie, un elev trebuia să își însușească un bagaj
impresionant de cunoștințe din sfera multor discipline (scris-cititul limbilor,
desen, geometrie, filozofie, muzică, medicina, astrologie, cunoștințe juridice
etc.), toate fiind necesare în vederea construcțiilor. În raport cu muzica, se
dezvăluie următoarele:
„Cât privește muzica, arhitectul trebuie s-o știe ca să cunoască scara
sunetelor și raportul lor matematic; de asemenea ca să se priceapă a încorda
cum trebuie balistele, catapultele și scorpionii[15]. Într-adevăr, la acestea,
într-o ramură specială, la dreapta și la stânga sunt orificiile aparatului de
aruncare prin care, cu ajutorul unor vîrtejuri cu mînere, sunt întinse funii
împletite, care nu se fixează și nu se leagă decît după ce au sunat la urechile constructorului cu sunete limpezi și egale.
Căci brațele prinse în aceste întinzători trebuie, când li se dă drumul, să
bată amândouă deopotrivă și egal; dacă nu vor fi la fel ancorate, ele vor
împiedica aruncarea dreaptă a săgeților.”[16]
Deși nu reprezintă instrumente
muzicale, prin faptul că utilizau corzi supuse unei tensionări, aceste arme
depindeau de anumite condiții pentru a putea fi utilizate optim, printre care
se numără și raporturile cunoscute și utilizate în muzică.
Mai mult, „la fel, la teatre, vasele de
aramă pe care grecii le numesc […] și care sunt așezate sub gradene în celule, pe
baza unor legi matematice, după diferențele sunetelor, sunt grupate în
circumferințe după asocierile muzicale ale sunetelor și consonanțelor: cvartă
și cvintă și <octavă pînă la> dublă octavă; aceasta pentru ca atunci cînd
un sunet al vocii actorului, care își are unisonul într-unul din aceste
dispozitive, se va izbi de vasul corespunzător acestui sunet, vocea lui să
parvină mai limpede și mai plăcută la urechile spectatorilor.”[17]
Aici, sunt prezentate în mod explicit
aspecte ale teoriei muzicii, iar importanța ei reiese din ultima remarcă:
„asemenea și instrumentele hidraulice și celelalte organe care seamănă cu
acestea, nimeni nu le va putea face fără cunoașterea regulilor muzicale.”[18]
Principiile de întrebuințare a teoriei
și proporțiilor muzicale sunt descrise mai pe larg, într-un capitol dedicat
armoniei. Totodată, se remarcă importanța acordată elementului estetic,
construcțiile artistice (teatrele) fiind concepute în așa fel, încât experiența
artistică se beneficieze de cele mai bune condiții cu putință.
Concluzii
Constatăm cum în toate centrele
universitare de prestigiu, fenomenul interdisciplinarității a dobândit o
importanță substanțială. Prin acest tip de abordare, este încurajată lărgirea
sferei de interes care vine în sprijinul aprofundării cunoștințelor sub forma
complementarității. Beneficiile există fără doar și poate, fiecare domeniu
individual câștigând noi perspective atât în ce privește înțelegerea lor cât și
legat de valențele aplicabilității, a explorărilor și de ce nu, a creativității
ca act suprem de verificare a tuturor postulatelor ipotetice.
Bibliografie
1.
Bostan, Carmen-Gabriela: Recenzie –
Transdisciplinaritatea, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Revista de
Pedagogie, 58 (3), 2010;
2.
Ciolan, Lucian: Învăţarea integrată. Fundamente pentru
un curriculum transdisciplinar, Editura Polirom, Iaşi, 2008;
3. Dayan, Peter: Art as Music, Music as Poetry,
Poetry as Art, from Whistler to Stravinsky and Beyond (Pictura ca Muzică, Muzica văzută ca
Poezie, Poezia ca Pictură, de la Whistler la Stravinsky și mai departe), by Farnham: Ashgate, 2011;
4.
Dincă, Irina: Transdisciplinaritatea-
în definiţia riguroasă a lui Basarab Nicolescu, în revista on-line de educație trandisciplinară
„T”, anul 2012, nr.1;
5.
Isac,
Ionuţ: Un Precursor Al
Transdisciplinarității - Ştefan Lupașcu, în revista Noema, Vol. I, Nr.1, 2002;
6.
de Mille, Charlotte: Music and Modernism, c. 1849–1950 (Muzica și
Modernismul, între 1849-1950), edited by Newcastle upon Tyne: Cambridge
Scholars Publishing, 2011;
7.
Nicolescu,
Basarab: Transdisciplinaritatea:
Manifest, Traducere din limba franceză de Horia Mihail Vasilescu,
Editura Junimea, Iaşi, 2007;
8.
Shaw-Miller,
Simon: State of Play: Visual
Culture and Music, Art History (Istoria Artei), volumul 36,
numărul 1 din Februarie 2013;
9.
Ștefănescu , Ioana: O Istorie a Muzicii Universale I, Editura Fundației Culturale Române,
București, 1995;
10. Vergo, Peter: The Music of Painting: Music, Modernism and the
Visual Arts from the Romantics to John Cage
(Muzica Picturii: Muzica, Modernismul și Artele Vizuale de la Romantici
la John Cage), London: Phaidon Press Ltd, 2010;
11. Vitruvius, Marcus Pollio: Despre Arhitectură, Trad. G.M. Cantacuzino, Traian Costa și
Grigore Ionescu, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București, 1964.
Anexe (fișe biografice):
Simon Shaw-Miller (n.1960) este profesor la Catedra de Istorie a Artei a Universității
din Bristol și curator; Asociat de Onoare și Cercetător Asociat al Academiei
Regale de Muzică și membru al Academiei Învățământului Superior; direcțiile de
interes în domeniul cercetării: istoria muzicii și artei în perioada modernă
(1800-1960), metodologia interdisciplinară, modernism, conceptele muzicii
vizuale, iconografia muzicală, sinestezia, ekphrasis muzical, estetica Gesamtkunstwerk-ului; din publicațiile
sale amintim: Eye hEar: The Visual in Music,
apare în octombrie 2013 la editura Ashgate; Eye-Music: Kandinsky, Klee and All that
Jazz, în
colaborare cu F. Guy și M. Tucker, Pallant House Press, Chichester, 2007; Visible
Deeds of Music: Art and Music from Wagner to Cage, Yale University Press,
2002; Image:Music:Text, în colaborare cu M.
Pointon, P. Binski,
Oxford, UK and Cambridge, USA: Blackwell, 1996
Peter Vergo este unul dintre experții din Marea Britanie cu privire la arta modernă
germană și austriacă. Expoziția sa „Viena 1900” a fost punctul central al
Festivalului de la Edinburgh din 1983 și a condus la atribuirea Ordinului de
Merit al Republicii Austria pentru servicii aduse artei austriece. Alte
expoziții cu el ca și curator includ Abstractul: Către o artă nouă (Tate) și Emil
Nolde (Whitechapel Art Gallery și Arken, Copenhaga). Ca editor al
antologiei New Muzeologie, a lansat o
dezbatere controversată despre rolul muzeelor în societate. Alte publicații ale
sale includ Arta din Viena 1898-1918,
Kandinsky: Scrieri complete despre artă
și Colecția Thyssen-Bornemisza: Pictura
germană a sec. al XX-lea. Prima dintre cele două cărți despre relația
dintre muzică și artele vizuale, intitulată Această
Ordine Divină, a fost publicată de către Phaidon in 2005. Succesoarea ei, Muzica Picturii (2010), este, de
asemenea, publicată de Phaidon și a fost recent reeditată. A fost sprijinit cu
generozitate de către Leverhulme Trust Fellowship. Ultima sa contribuție de
cercetare a fost un eseu introductiv de lungă durată în catalogul unei
expoziții de artă maghiară (Die Acht:
Ungarns Highway in die Moderne), prezentat la Viena, la Bankaustria
Kunstforum în toamna anului 2012. A fost șef al Departamentului de Istorie și
Teoria Artei la Essex pana la pensionarea parțială în 2010.
Peter Dayan este profesor de muzică și
cuvânt, la Universitatea din Edinburgh, Anglia, coordonator de doctorate și
arii de cercetare în special axate pe domeniul interdisciplinarității.
Preocuparea lui din acest domeniul a fost catalizată de relația literaturii
franceze cu muzica. Proiectul său recent se referă la muzica în Dada. Este de
asemenea unul dintre directorii proiectului de cercetare Edge of Words (Marginea cuvintelor), proiect decercetare pe cinci
ani care investighează limitele a ceea ce pot cuvintele realiza.
Ex.
[1] publicată în jurnalul
britanic Art History (Istoria Artei),
volumul 36, numărul 1 din Februarie 2013, p.210-217, aparținând Asociației
Istoricilor de Artă (Association of Art Historians)
[2] a se vedea fișele
biografice din anexe
[4] Peter
Vergo - The Music
of Painting: Music, Modernism and the Visual Arts from the Romantics to John
Cage (Muzica Picturii: Muzica, Modernismul și Artele Vizuale de la
Romantici la John Cage), London: Phaidon Press Ltd, 2010
[5] Charlotte
de Mille - Music and
Modernism, c. 1849–1950 (Muzica și Modernismul, între 1849-1950), edited by
Newcastle upon Tyne: Cambridge Scholars Publishing, 2011
[6] Peter
Dayan - Art as
Music, Music as Poetry, Poetry as Art, from Whistler to Stravinsky and Beyond (Pictura
ca Muzică, Muzica văzută ca Poezie, Poezia ca Pictură, de la Whistler la
Stravinsky și mai departe), by
Farnham: Ashgate, 2011
[7] este amintit volumul ‘Music and abstract painting: Kandinsky, Goethe, and Schoenberg’, in
Towards a New Art: Essays on the Background to Abstract Art,
1910–1920, London, 1980, 41–63. Înainte de acest volum, principala lucrare
era: Edward Lockspeiser, Music and Painting: A Study in Comparative Ideas
from Turner to Schoenberg, London, 1973.
[8] Apare menționat că în
anul 2007, Peter Dayan a devenit primul profesor pe scară mondială în Studiul
Cuvântului și Muzicii (Word and Music Studies), un nou domeniu de cercetare,
ajuns la maturitate; a se vedea articolul de pe site-ul Universității din
Edinburgh, datat 1 Martie 2013: http://www.ed.ac.uk/schools-departments/literatures-languages-cultures/graduate-school/our-degrees/word-music-studies/about-word-music-studies
[9] Simon Shaw-Miller, op.cit., p.216
[10] Simon Shaw-Miller, op.cit., p. 215
[11] Peter Dayan, op.cit.,
p.166
[12] Simon
Shaw-Miller apud Marcel Franciscono, Paul Klee: His Work and Thought, Chicago, IL,
1991, 365, în op.cit.,
p.214
[13] Acea Ordine Divină: Muzica și Artele vizuale din
Antichitate până la Secolul Optsprezece, publicate tot la editura Phaidon,
în 2005.
[14] (c. 80–70 – 15 î.e.n.), autor, arhitect și inginer roman,
cunoscut pentru opera sa în mai multe volume intitulată De Architectura (Tratat de arhitectură), un patrimoiu deosebit de
valoros pentru informațiile asupra arhitecturii, în special, dar nu numai.
[15] a se vedea planșa din
anexe
[16] Vitruviu, Despre Arhitectură, Trad. G.M.
Cantacuzino, Traian Costa și Grigore Ionescu, Editura Academiei Republicii
Populare Romîne, București, 1964, p.39; îngroșarea cuvintelor îmi aparține
[17] idem
[18] idem
